Primele teste de COVID-19 făcute la Sibiu

Foto: Getty Images.

Primele teste de COVID-19 au fost făcute la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, iar azi, sâmbătă, 4 aprilie se vor face alte 24 de teste, cu speranţa ca în scurt timp să se ajungă la o sută de teste pe zi, a declarat directorul unității, Cornel Benchea.

Același oficial dorește ca în perioada următoare să se poată face teste cu personal instruit, în două ture.

Publicitate

Testarea este posibilă la Sibiu datorită unor investiţii făcute de către Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu (24.000 lei), şi prin sponsorizări (companii, ONG-uri, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Evanghelică, precum şi cu sprijinul cetăţenilor), suma adunată în intervalul 27 martie-3 aprilie din diverse direcții fiind de 904.250 lei .

Săptămâna viitoare se aşteaptă ca la Sibiu să se efectueze testări de COVID-19 şi la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu, unde s-a investit în dotarea laboratorului existent.

DIstribuie
Publicitate