Vine pensia, pregătiți pixul propriu. Dar, stați la distanță de poștași!

Foto: Compania Națională Poșta Română.

Directorul companiei Poșta Română, Horia Grigorescu dă asigurări că pensionarii își vor încasa banii mai repede, în așa fel încât sărbătorile pascale să-i prindă cu toate cele necesare rezolvate.

„Nu doar că ajung toate pensiile la timp, ajung începând cu data de 1 aprilie. Calendarul normal de distribuire a prestaţiilor sociale, a pensiilor, este 1 – 15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, pentru că ei sunt de fapt eroii acestei situaţii, poştaşii, factorii poştali, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge chiar mai repede decât calendarul normal. Nu pot să promit acest lucru la acest moment, dar facem absolut tot ce ne stă în putere ca să ajungă banii cât mai repede la toţi pensionarii, să aibă toată lumea bani în casă înainte de sărbătorile pascale. Noi încercăm să facem o surpriză pensionarilor şi încercăm să venim cât mai repede la uşa fiecărui pensionar”, a afirmat Grigorescu, la România TV.

Publicitate

El a recomandat pensionarilor să aibă la îndemână pixul propriu, pentru semnarea taloanelor şi să păstreze distanţa de 1,5-2 metri faţă de factorul poştal.

De asemenea, toţi factorii poştali care vor fi pe teren în această perioadă sunt dotaţi cu măşti şi mănuşi.

RADU GRIGORESCU, director Poșta Română: „Încercăm să găsim o variantă cât mai eficientă să punem banii în plic pentru a limita interacţiunea dintre pensionari şi factorii poştali, astfel încât momentul în care se aduc efectiv banii în casa omului să dureze cât mai puţin, să fie banii pre-număraţi, să putem să transmitem direct plicul respectiv”.

„În măsura în care este posibil, rugăm pensionarii să folosească pixuri proprii în momentul în care semnează taloanele de pensii şi se atestă că am dus respectivele pensii în casa omului. Distanţa este cea pe care am recomandat-o, evident, tuturor colegilor mei să o păstreze – de 1,5/2 metri – şi din nou fac apel pe această cale la toţi pensionarii să păstreze această distanţă la rândul lor, tocmai pentru a putea să preîntâmpinăm orice eventual contact care ar putea să apară între poştaş şi pensionar”, a încheiat managerul Poștei. (sursa: AGERPRES)

DIstribuie
Publicitate