Gheorghe Ialomițianu: riscul să se împartă între debitor, bănci și stat

Brașoveanul Gheorghe Ialomițianu este prim-vicepreședinte al Camerei Auditorilor din România (din 2017) și prim-vicepreședinte al Uniunii Profesiilor Liberale din România (din 2018).

Fostul ministru al Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, a comentat, pe contul său de Facebook, Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) privind amânarea plății ratelor bancare și la contractele de leasing, pe fondul pandemiei Covid-19:

„Amânarea ratelor la bancă este o decizie bună, deoarece reprezintă un balon de oxigen pentru persoanele a căror venituri sunt afectate în această perioadă de criză.

Publicitate

Riscurile determinate de această amânare ar trebui împărțite în mod echitabil, între bănci și debitor. Ar fi fost bine dacă exista posibilitatea legală privind renegocierea dobânzii. Așa cum a apărut reglementarea, băncile au un singur risc și anume neîncasarea ratelor după perioada de amânare din cauza situației financiare a debitorului.

În schimb, după perioada de amânare a plății ratelor bancare, debitorul trebuie să plătească sume mai mari, ca urmare a reeșalonarii ratelor și a plății dobânzii atât la credit, cât și asupra dobânzii aferente perioadei de suspendare. Sper ca prin normele de aplicare a acestei Ordonanțe să nu se creeze avantaje în plus băncilor și anume obligația debitorului de a constitui garanții suplimentare în favoarea băncilor.

Pentru persoanele care după această criză își pierd locurile de muncă sau sunt nevoite să accepte venituri mai reduse față de cele anterioare crizei, o soluție ar fi împărțirea riscului între debitor, bănci și stat”.

DIstribuie
Publicitate