Gheorghe Ialomițianu: Sănătatea populației și a economiei contează, nu deficitul bugetar

„Țările care vor aplica acum măsuri bugetare, fiscale și monetare cu impact major asupra protejării sănătății populației și a economiei își vor relua activitatea economică mult mai ușor, după această criză”, spune fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, într-o postare pe contul personal de Facebook.

„Guvernele care vor pune pe primul loc deficitul bugetar și pe locul al doilea populația și economia în perioada de criză vor avea mari probleme economice, financiare și sociale după această perioadă.

Publicitate

Semnalul a fost dat și de Comisia Europeană, care a suspendat prevederile din Pactul de stabilitate și crestere, adică se poate depăși deficitul bugetar de 3% din PIB, cu condiția injectării de capital în economie”, continuă finanțistul brașovean.

GHEORGHE IALOMIȚIANU, prim-vicepreședinte al Camerei Auditorilor din România și prim-vicepreședinte al Uniunii Profesiilor Liberale din România: „Guvernul Ludovic Orban ar trebui să fie mai curajos în luarea măsurilor fiscal bugetare în această perioadă și să monitorizeze modul în care instituțiile publice implementează aceste măsuri. Este momentul ca și băncile să susțină economia și populația, mai ales că în această perioadă există un surplus de lichidități pe piața financiară. Sigur că toate aceste măsuri ar trebui luate în mod responsabil și transparent”.

„Sigur că unele guverne au posibilități mai mari să ajute economia și anume în țările în care, în perioada anterioară crizei, s-a înregistrat excedent bugetar.

Nu trebuie să luăm decizii ținând cont de experiența în urma crizei din anul 2009. În acea perioadă, a fost o criza de lichidități și a trebuit susținut sistemul bancar. Acum, guvernele trebuie să susțină economia și populația, pentru că este foarte important care va fi situția sănătății populației și a economiei, după criză”, explică Ialomițianu.

DIstribuie
Publicitate