Anunțuri gratuite pentru locuri de muncă la distanță

Foto: Getty Images.

BestJobs vine în întâmpinarea companiilor aflate în căutare de angajați, astfel că în perioada următoare, prin intermediul contului de pe platforma online de recrutare firmele pot să posteze gratuit anunţuri cu locuri de muncă la distanţă.

Decizia vine în contextul în care nevoia companiilor, de a se alinia la noul mod de lucru, pe fondul pandemiei „Coronavirus”, este tot mai mare.

Publicitate

Pentru a putea publica gratuit un anunţ de recrutare pentru poziţii cu activitate la distanţă, firmele trebuie să selecteze, în platforma BestJobs, categoria „remote” din rubrica „Tip de angajare”.

Dan Puică, CEO BestJobs: „Lucrul de la distanță este prima măsură impusă în contextul epidemiologic actual pentru protejarea sănătății angajaților. Astfel, companiile se repliază și sunt practic în plin proces de adaptare la nevoile estimate de recrutare, în funcție de scenariile pe care fiecare își bazează planul de continuitate a business-ului. Numărul anunțurilor pentru poziții la distanță este așadar așteptat să crească în perioada următoare, iar în acest context am decis să venim în sprijinul companiilor să găsească mai ușor angajații de care au nevoie”.

De la începutul acestui an, BestJobs a înregistrat o creştere cu 30% a numărului de joburi la distanţă, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, menţionează compania.
Cele mai multe astfel de poziţii vizează specialişti în IT/telecom, vânzări, management şi marketing.

Cifrele BestJobs:

– în 2019, circa 250.000 de locuri de muncă au fost scoase la concurs prin BestJobs;
– mai bine de 10.000 de companii au apelat la serviciile platformei, în 2019;
– în 2019, 8.000.000 de aplicări de joburi a atras cunoscutul site de recrutare;
– 4.000.000 de CV-uri operează în prezent BestJobs.

Serviciile SC BestJobs Recrutare SA, societate pe acțiuni cu sediul principal în Târgu Mureș, sunt prestate prin intermediul rețelei BestJobs, adică web site-urile BestJobs.ro și BestJobs.eu.

Din 2019, CEO al companiei mureșene este Dan Puică, fost la Olx.ro, care a preluat managementul de la Călin Fusu, fondator al BestJobs (2001) și cel care a condus proiectul timp de 18 ani.

DIstribuie
Publicitate