Românii au cumpărat mai multe autoturisme ecologice în 2020

Un Renault Twizy are prețul începând de la 11.800 euro. „Twizy revoluționează transportul electric! Te bucuri de o călătorie plăcută, fără emisii poluante, fără zgomot și fără trepte de viteză schimbate manual”, este caracterizarea producătorului. (foto Driving Electric)

Ponderea autoturismelor electrice şi hibrid în totalul pieţei din România a ajuns la 6%, în primele două luni din 2020, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când aceasta era de 4,2%, arată Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Astfel, au fost cumpărate 1.259 de autoturisme ecologice, mai multe cu circa 16,36% comparativ cu primele două luni 2019, perioadă în care erau consemnate 1.082 de unităţi.

Publicitate

APIA evidenţiază faptul că majoritatea autoturismelor prietenoase cu mediul sunt hibride – respectiv 913 unităţi, în creştere cu 3,3% în comparaţie cu perioada ianuarie – februarie 2019.

Acest segment auto este urmat de autoturismele electrice, cu 231 de exemplare (+63,8%) şi de cele plug-in (115 unităţi, +101,8%).

În topul celor mai comercializate autoturisme electrice 100% conduce, după două luni ale acestui an, Renault – cu 96 de unităţi, urmat de BMW (31), Nissan şi Volkswagen (câte 30), smart (19), Hyundai (11), Jaguar (5), Audi, Mercedes Benz şi Tesla Motors (câte 3).

Din cele 8 modele hibrid produse de Toyota, modelul Corolla Business CVT – Sedan 4D este cel mai accesibil ca preț: 17.377 EUR. „Cu Toyota Hybrid nu numai că veți economisi combustibil și bani, dar oferă și emisii de CO2 de prima clasă. Ca toate mașinile hibrid, se încarcă singure și bateriile lor nu trebuie niciodată să fie conectate”. (foto Toyota România)

Cele mai multe autoturisme hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost înregistrate de: Toyota – cu 720 de unităţi, Lexus (47), Honda (36), Suzuki (30), Volvo (23), Ford (17), Hyundai (15), Land Rover (12), Mini (8) şi Mitsubishi (4).

De asemenea, în clasamentul vânzărilor de autoturisme plug-in conduce BMW – cu 33 de exemplare, urmată de Porsche (16), Mitsubishi şi Volvo (câte 13), Hyundai (12), Kia (8), Land Rover (5), Mini, Toyota şi Volkswagen (câte 4).

Cifrele APIA menţionează că, numai la nivelul lunii februarie, 557 de autoturisme „verzi”, în scădere cu 20,65%, comparativ cu luna ianuarie, când s-au vândut 702 unităţi.

Pe parcursul lunii februarie a acestui an, vânzările de maşini electrice şi hibride au avut o pondere 6,4% în total piaţă, superioară celei înregistrată cu o lună în urmă, de 5,7%.

DIstribuie
Publicitate