RATBV SA suspendă cursele de noapte și reduce numărul de curse de zi

Având în vedere măsurile dispuse la nivel național și local, firma de transport public a Brașovului, RATBV SA, aduce la cunoștința clienților săi faptul că modifică graficele de circulație ale tuturor liniilor de autobuze și troleibuze începând din această seară (duminică, 22 martie), ultimele plecări în curse realizându-se în jurul orei 21:30. Schimbarea vizează și transportul metropolitan realizat de RATBV SA.

În acest sens, RATBV SA a început actualizarea orarului de circulație pe site-ul societății, www.ratbv.ro, în secțiunea „Trasee și orare”.

Publicitate

Comunicarea oficială a RATBV SA:

„1. Se suspendă toate cursele RATBV în intervalul orar 22-6. Ultimele plecări vor fi în jurul orei 21:30. În cazul în care vor exista solicitări din partea personalului implicat activ în combaterea răspândirii virusului COVID-19, precum și a celui implicat în tratarea bolnavilor care au acest virus (medici, asistente, infirmiere etc.), RATBV își va adapta graficul pentru a putea asigura transportul acestor persoane. Solicitările vor fi depuse pe adresa ratbv@ratbv.ro.

2. La orele de vârf din zilele lucrătoare (dimineata, 6-9 și după-amiaza 13-18) vor fi aplicate reduceri de curse. În afara orelor de vârf din zilele lucratoare (9-13, 18-20) vor fi aplicate reduceri mai consistente a curselor. Seara, după ora 20 din zilele lucrătoare, vor mai circula câte unul, maxim două vehicule, numai pe liniile pricipale. Sâmbăta și duminica vor fi aplicate unele reduceri de curse în timpul zilei, mai consistente seara.

3. Pe traseele metropolitane, se vor aplica reduceri de curse pentru descurajarea deplasărilor care nu sunt strict necesare. Se vor aplica aceleași principii de reducere a curselor ca și în Municipiul Brașov.

4. Curațenia și dezinfecția mijloacelor de transport în comun, a terminalelor și refugiilor RATBV vor fi intensificate”. (foto: RATBV)

DIstribuie
Publicitate