Grupul italian De’Longhi își consolidează poziția în Transilvania

Înființată la începutul secolului trecut (1902), în Italia, compania De’Longhi este un „jucător” redutabil, la nivel internațional, piața aparatelor electronice, electrocasnice și profesionale de cafea.

De curând, grupul de firme italian a anunțat, public, achiziția fabricii Fabricii „Jasz Plaszt” de lângă Salonta, județul Bihor. Acolo s-au produs, în trecut, diferite materiale plastice premium, materiale de construcții, vopsele și nu numai, inclusiv televizoare și monitoare Samsung.

Publicitate

Centru de producție la Mădăraș, județul Bihor

Giuseppe De Longhi este președintele De’Longhi S.p.A. (Foto: Corriere della Sera)

La preluare, noua achiziție dispune de o suprafață de 25.000 mp, amplasată pe teritoriul administrativ al comunei bihorene Mădăraș, și de 230 de angajați. Investitorii cu origini în „Peninsula Italică” și-au propus ca, pe lângă consolidarea poziției societății De’Longhi în Transilvania și eficientizarea operațiunilor sale, să ajungă la un centru de producție în care să lucreze 500 persoane.

„Tranzacţia este menită să sprijine creşterea organică urmărită de grup pentru principalele pieţe, în concordanţă cu strategia de reducere a timpului de producţie şi livrare a produselor companiei, menţinând acelaşi nivel ridicat de calitate şi control al producţiei”, arată De’Longhi, într-un comunicat.

Prima investiție: 100 milioane euro în Fabrica Nokia de la Cluj

La Fabrica De’Longhi de la Jucu (județul Cluj), se produc esspresoare automate și manuale de cafea. (Foto: Business Review)

Este al 2-lea obiectiv din România al grupului de firme De’Longhi, după proiectul reușit, de la Cluj (comuna Jucu, Parcul Industrial Tetarom 3). Acolo, în anul 2012, italienii au achiziționat fabrica Nokia, investind 100 milioane de euro.

Cu sediul central la Treviso, în nord-estul Italiei, De’Longhi are o cifră anuală de afaceri de peste 2 miliarde de euro, un număr de 8.000 angajați și la ora actuală operează branduri de renume, în domeniul electronicelor, electrocasnicelor și aparatelor profesionale de cafea, în peste 33 de țări de pe tot mapamondul.

Aparat espressor de cafea De’Longhi Magnifica S. (Foto: Business Review)

DE’LONGHI: cuptoare, fierbătoare, aparate de tip toastere și grill, espressoare automate și manuale, aparate de cafea cu filtru și boiler, râșnițe și alte accesorii;

KENWOOD, din 2001 în grupul De’Longhi: roboți de bucătărie, mașini de tocat carne, aparate de tip blender, storcătoare, tocătoare;

BRAUN, din 2012 în „la famiglia”: blendere, fiare și stații de călcat;

ARIETE, SIMAC, CLIMAVENETA, DL RADIATORS.

DIstribuie
Publicitate