10 milioane de euro pentru IMM-uri prin Garanti Leasing

Garanti Leasing a încheiat un acord de finanțare în valoare de 10 milioane euro cu Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN), urmând ca această facilitate să fie utilizată pentru a sprijini activitățile Garanti Leasing, care va oferi contracte de leasing financiar întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), în special pentru echipamente, utilaje si vehicule comerciale.

Acesta este al doilea acord încheiat între cele două instituții financiare, care vizează încurajarea și dezvoltarea IMM-urilor locale. Anterior, ele au mai semnat un acord de finanțare, pentru 5 ani, în 2014, în valoare de 7,5 milioane euro.

Din 2010 Garanti Leasing face parte din Grupul financiar-bancar Garanti, în cadrul căruia mai ființează, de asemenea, Garanti Bank și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcționează Ralfi IFN SA). Grupul Garanti România este deținut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua bancă privată din Turcia, ca mărime.

Garanti Leasing le oferă clienților servicii de leasing auto, leasing echipamente și leasing imobiliar.

Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN) este o instituție financiară internațională înființată de Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia și Ucraina. Sediul central al băncii este în Salonic, Grecia. Capitalul autorizat al băncii este de 3,45 miliarde euro. (Sursa: Rompres)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*