La poalele Cetății Rupea se întâmplă tot felul de lucruri

Când spui Rupea gândul te duce, vrei – nu vrei, la cetatea medievală ce stă de veghe așezării de pe drumul european E60, amplasată cam la mijlocul distanței dintre orașele Brașov și Sighișoara, în partea de nord a județului Brașov.

Atestată documentar din anul 1324, Cetatea Rupea „acoperă o suprafaţă de aproape 11 hectare, cu ziduri, turnuri şi curţi interioare și este o creaţie medievală, un complex arhitectonic major, cu nivele rezultate în cinci secole de funcţionare”. Totul despre programul de funcționare și tarife se găsește aici.

Punct de trecere dinspre Valea Oltului în Valea Târnavelor, situat în zona de contact dintre Podișul Transilvaniei și Carpații Orientali, orașul Rupea, al cărui teritoriu administrativ mai cuprinde Gara Rupea și satul Fișer, se învecinează cu comunele: Cața, Bunești, Jibert, Ungra și Homorod.

Despre Rupea (sau deja uitatul Cohalm) a scris și Camil Petrescu și tot în acele locuri au văzut lumina zilei eroul militar și polisportivul Vasile Scârneci, dar și Aurel P. Bănuț.

Întorcându-ne în zilele noastre, acolo în vechiul Räppes (săsește), Reps, Rupes, Kuhalme, (germană) sau Kőhalom (maghiară) – denumiri din trecut -, turiștii au suficiente posibilități de cazare și masă. Muzeul Etnografic Gheorghe Cernea le stă mereu cu porțile deschise. De asemenea, există un Cămin Cultural modern, cu 300 de locuri pe scaune, și un Spital Orășenesc complet renovat.

Nicolae Liviu Bărdaș, aflat la primu-i mandat de primar, a vorbit pentru NewsBv despre „întâmplările” de la poalele Cetății Rupea, adică despre investițiile și proiectele aflate în derulare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*